Privind înapoi, Oscarurile din 1972 par o capsulă a timpului a unui Hollywood în schimbare.
Oscarurile din 1972 au fost mai mult decât o simplă ceremonie de decernare a premiilor; au fost o sărbătoare strălucitoare a cinematografiei, care a surprins esența unei epoci apuse.
În ultimii ani, am simțit cu adevărat că Oscarurile au devenit mai fade și plictisitoare. Se pare că este mai mult o ocazie de a se da în spectacol decât de a sărbători pe ceilalți și realizările lor.
Bucuria și mândria sincere pentru succesul altora par să fi dispărut, făcând ceremonia să pară mai puțin autentică și memorabilă decât era înainte.
În opinia mea, premiile Oscar din 1972 au fost ceva complet diferit.
Această seară specială a fost plină de momente de neuitat, care au ridicat ștacheta pentru toate ceremoniile Oscar care au urmat. A reveni la această seară este ca și cum ai păși într-o capsulă a timpului din epoca de aur a Hollywoodului – iar fotografiile needitate din acea seară spun o poveste de glamour pur și puterea vedetelor.
Deci, ce a făcut ca Oscarurile din 1972 să se distingă de restul?
Un an istoric
Pentru început, cea de-a 44-a ediție a premiilor Oscar a recunoscut unele dintre cele mai mari filme din istoria cinematografiei. Filmul French Connection a dominat seara, câștigând cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor pentru William Friedkin și cel mai bun actor pentru Gene Hackman, care a interpretat rolul detectivului de poliție din New York Jimmy „Popeye” Doyle.
Un an istoric
În primul rând, cea de-a 44-a ediție a Premiilor Oscar a recunoscut unele dintre cele mai mari filme din istoria cinematografiei. Filmul French Connection a dominat seara, câștigând cinci premii Oscar, inclusiv pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor pentru William Friedkin și cel mai bun actor pentru Gene Hackman, care a interpretat rolul detectivului Jimmy „Popeye” Doyle din New York City.
Realismul crud al filmului și urmăririle intense cu mașini au stabilit un nou standard pentru thriller-uri, iar succesul său la Oscaruri i-a consolidat locul în istoria cinematografiei. Era un film real, cu actori reali și o poveste foarte bună – ceva ce lipsește în zilele noastre.
„Filmul era total diferit de orice altceva făcusem până atunci. Nu mai filmasem niciodată atât de mult în exterior, mai ales iarna și mai ales în condițiile în care eram tot timpul pe teren. Și nu cred că am fost vreodată atât de presat de un regizor, ceea ce a fost foarte bine pentru mine”, a spus Gene Hackman.
Gene Hackman a fost atât de șocat de câștigarea premiului, încât nici nu-și amintea să se fi ridicat de pe scaun și să se fi îndreptat spre podium. Pe scenă, actorul și-a exprimat recunoștința față de primul său profesor de teatru și față de mama sa, dar în curând a fost copleșit de emoție.
O altă capodoperă, A Clockwork Orange, a fost nominalizată în același an. Viziunea distopică a lui Stanley Kubrick a stârnit atât controverse, cât și admirație, contribuind și mai mult la semnificația culturală a ceremoniei. În același timp, Fiddler on the Roof a readus publicul la genul muzical, fermecându-l cu coloana sonoră captivantă și povestea emoționantă.
The Last Picture Show, capodopera lui Peter Bogdanovich despre trecerea la maturitate, a captivat publicul și a obținut opt nominalizări la Oscar. Cu cinematografia sa evocatoare în alb și negru, filmul s-a remarcat prin portretizarea nostalgică a vieții dintr-un orășel. Cloris Leachman și Ben Johnson au oferit interpretări de neuitat, fiecare dintre ei câștigând Oscarul pentru cea mai bună actriță și cel mai bun actor în rol secundar.
Fără pantaloni scurți
Premiile Oscar din 1972 au marcat o revenire strălucitoare la fastul și glamourul epocii de aur a Hollywoodului.
Au dispărut penele, franjurile și bentițele hippie care dominaseră ceremoniile recente. Gala din acest an a prezentat o gamă uimitoare de eleganță vintage, cu vedete îmbrăcate în șifon fluid și brocarturi luxoase, accentuate de diamante și blănuri.
După cum au remarcat unii reporteri, nu s-au văzut pantaloni scurți, deși Jane Fonda a făcut o declarație îndrăzneață într-unul dintre puținele costume cu pantaloni de pe covorul roșu.
Un reporter a remarcat, de asemenea, că multe dintre doamne aveau „decupaje generoase”, contribuind la atmosfera glamour a serii.
Proteste
Ca întotdeauna, zona din fața Los Angeles Music Center era plină de fani dornici să vadă parada plină de vedete care se îndrepta spre ceremonia de decernare a premiilor.
Cu toate acestea, entuziasmul era umbrit de tensiune, deoarece în apropiere izbucniseră proteste – un fenomen obișnuit în acele vremuri. Demonstranții, despre care se spune că erau destul de vocali, au fost reținuți de un cordon de polițiști.
În acel an, protestele s-au concentrat asupra filmului Dirty Harry al lui Clint Eastwood, care, deși nu era nominalizat la niciun premiu, a fost criticat pentru că ar fi glorificat violența poliției. Un banner deosebit de frapant avea inscripția „Dirty Harry este un ou putred”.
Fără cămașă și acoperit cu lanțuri
Muzica a jucat un rol important în a face Oscarurile din 1972 de neuitat.
Isaac Hayes a intrat în istorie ca primul afro-american care a câștigat un Oscar pentru cea mai bună melodie originală pentru hitul său „Theme from Shaft”, aducând muzica soul la Oscaruri într-un mod care nu mai fusese făcut până atunci.
Interpretarea sa electrizantă pe scenă a fost unul dintre momentele culminante ale acelei nopți de aprilie. Iconul, fără cămașă și acoperit cu lanțuri, a dominat scena în timp ce cânta la clape, înconjurat de un vârtej de dansatori.
Spectacolul a atins apogeul când Hayes a dispărut sub scenă într-un nor de fum, lăsând publicul în uimire. A fost un moment care a definit cu adevărat magia Oscarurilor!
Rămas bunul lui Betty Grable
Unul dintre momentele marcante ale serii a fost apariția legendarei actrițe Betty Grable la gală, una dintre ultimele sale apariții publice.
Betty Grable a fost și rămâne una dintre marile vedete de la Hollywood. Posterul ei iconic în costum de baie, creat în 1943, a catapultat-o către faimă ca fiind cea mai populară pin-up girl din al Doilea Război Mondial. Dar Grable era mai mult decât o față frumoasă; era o actriță de mare succes, cu 42 de filme în anii 1930 și 1940, care au încasat peste 100 de milioane de dolari.
La mijlocul anilor 1940, era cea mai bine plătită femeie din America, asigurându-și picioarele pentru suma de 1 milion de dolari. Reflectând asupra incredibilei sale cariere în cinema, Grable a spus odată: „Am devenit vedetă din două motive, și stau pe ele”.
Betty Grable a sosit într-o rochie turcoaz strălucitoare, frumos accentuată cu paiete argintii și cu un decolteu elegant.
Din păcate, Oscarurile din 1972 au marcat una dintre ultimele ei apariții publice, un moment dulce-amar pentru fanii care o adorau. Tragic, ea a murit doar un an mai târziu de cancer pulmonar, la vârsta de 56 de ani.
Un pionier fragil, cu părul alb
Printre ansamblul plin de vedete de la cea de-a 44-a ediție a Premiilor Oscar, o figură s-a remarcat mai presus de toate. La finalul ceremoniei de decernare a premiilor, care a durat aproape trei ore, un pionier al cinematografiei, fragil și cu părul alb, a făcut o apariție surpriză. Nu era altul decât Charlie Chaplin, care fusese alungat din Hollywood și din Statele Unite cu două decenii în urmă, după ce fusese acuzat de simpatii comuniste.
Momentul a fost incredibil de emoționant, Chaplin fiind onorat pentru contribuțiile sale la cinematografie. Actorul în vârstă de 82 de ani a urcat pe scenă cu bastonul său caracteristic, fiind întâmpinat cu aplauze furtunoase din partea celor 2.900 de celebrități prezente.
De fapt, ovațiile au durat 12 minute – cele mai lungi din istoria premiilor Oscar.
Pentru milioanele de telespectatori, faptul de a-l vedea pe acest gigant al cinematografiei în fața lor părea aproape ireal. Dar momentul cel mai emoționant a fost pentru Chaplin însuși, când a primit premiul special al Academiei de Film.
„Oh, vă mulțumesc foarte mult. Este un moment emoționant pentru mine. Cuvintele sunt atât de slabe și de inutile. Vă mulțumesc pentru onoarea de a mă invita aici. Sunteți niște oameni minunați și drăguți”, a spus actorul comic englez.
Vechi și nou
După cum am menționat, ceremonia din 1972 a fost o sărbătoare a vechiului și noului Hollywood reunite.
Vedete legendare precum Jane Russell, Macdonald Carey și Jane Powell Kelly au împărțit lumina reflectoarelor cu generația emergentă de actori precum Jane Fonda, Jack Nicholson, Gene Hackman, Cloris Leachman și Raquel Welch.
Covorul roșu a fost o etalare de eleganță pură, vedetele purtând rochii și smokinguri glamuroase care emanau farmecul atemporal al epocii de aur a Hollywoodului.
Există cu siguranță multe fotografii din acea seară care surprind atmosfera electrică din aer. Dar o fotografie mi-a atras cu adevărat atenția: cea în care apar Raquel Welch, Cloris Leachman și Gene Hackman împreună.
Gene Hackman avea toate motivele să zâmbească și să fie fericit în această fotografie, Cloris Leachman câștigase premiul pentru cea mai bună actriță în rol secundar pentru The Last Picture Show, iar Raquel Welch strălucea în rochia ei uimitoare. La Oscarurile din 1972, Welch nu a fost doar prezentatoarea premiului pentru cea mai bună actriță în rol secundar, ci și o reprezentare a idealurilor în schimbare ale feminității la Hollywood. Încrederea și farmecul ei din fotografie simbolizează un moment în care femeile au început să-și afirme influența în industrie.
În spatele fotografiei
Pentru mine, fotografia surprinde nu doar un moment în timp, ci și carierele și contribuțiile a trei figuri cheie din industria cinematografică. Fiecare persoană din fotografie reprezintă o fațetă diferită a evoluției Hollywoodului.
De exemplu, interpretarea lui Leachman se remarcă ca un simbol al peisajului în schimbare al filmului din acea epocă. Câștigarea premiului de către ea a reprezentat o schimbare către povești mai nuanțate, axate pe personaje, la Hollywood.
Imaginea lui Hackman, Leachman și Welch reflectă, de asemenea, schimbările culturale mai ample care au avut loc la începutul anilor 1970. Industria cinematografică se îndepărta de narațiunile tradiționale și adopta o narativitate mai diversă, ceea ce era evident în filmele nominalizate în acel an.
Fie prin lentila camerei de filmat, fie prin ecoul aplauzelor, Premiile Oscar din 1972 vor ocupa pentru totdeauna un loc special în istoria cinematografiei!
